duminică, 9 octombrie 2011

CarnExpo Romaero Băneasa București

În cadrul primei ediţii a Expoziţiei internaţionale dedicate industriei cărnii din sud-estul Europei – CarnExpo, au fost perfectate peste 200 de contracte noi, cu o valoare comercială de aproximativ 2,3 milioane euro.
Carnexpo este cel mai mare eveniment de profil organizat până acum în sud-estul Europei, cu 76 de firme expozante şi o suprafaţă de expunere de peste 6.000 mp, beneficiind de prezenţa unui număr de 10.000 de vizitatori.
Peste 40 de furnizori din industria cărnii
La prima ediţie a târgului au fost prezenţi peste 40 de furnizori din industria cărnii acoperind atât segmentul de materii prime precum carne, condimente, mebrane şi aditivi cât şi utilaje şi echipamente pentru abatorizare, procesare, cântărire şi ambalare.
De asemenea, peste 30 de producători de produse din carne, cu sedii şi puncte de lucru în toate zonele ţării, au fost prezenţi în cadrul târgului, expozanţi dar şi vizitatori care au avut oportunitatea de a negocia direct noi contracte de business şi de a afla informaţii despre cele mai noi produse promovate de unii dintre cei mai importanţi jucători din industrie.
Demonstraţii practice pentru echipamente, soluţii şi concepte utilizate pe piaţa de profil
Aproximativ, 20% din totalul expozanţilor din cadrul târgului sunt companii multinaţionale, active atât pe piaţa locală cât şi pe cea Europeană. Acest fapt demonstrează că segmentul de carne, echipamente şi produse derivate are un potenţial de dezvoltare foarte mare în România.
Pe parcursul celor patru zile de târg, (21 - 24 septembrie 2011) mai multe companii au prezentat demonstraţii practice pentru echipamente, soluţii şi concepte utilizate pe piaţa de profil. În acelaşi timp, vizitatorii târgului au degustat produsele celor mai importanţi producători de produse din carne şi mezeluri precum Caroli, Aldis, Cris-Tim, Agricola Bacău, Sergiana, Ferma Zootehnică, Carmolimp, Marcel, Ave Impex, CIA Aboliv şi mulţi alţii.














Mai multe fotografii pe facebook aici

joi, 6 octombrie 2011

Sentimente Traduse, GeorgeFotografescu 2011

Fotograful tulcean GeorgeFotografescu are plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziției "SENTIMENTE TRADUSE", 21 octombrie 2011, ora 18:00 la Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea. (Parcul Monumentului).





INTRAREA E LIBERĂ

Persoană de contact:
GeorgeFotografescu
Tel: 0748 548 339