miercuri, 20 februarie 2013

Ecotrophelia România 2013


Dacă aveţi o idee originală pentru obţinerea unui produs alimentar inovativ şi sustenabil, faceţi ca ideea dumneavoastră să prindă viaţă participând la concursul ECOTROPHELIA ROMÂNIA 2013!

Organizatori

Asociaţia Specialiştilor de Industrie Alimentară din România (ASIAR), în colaborare cu Platforma Food for Life România.

Participare

ECOTROPHELIA România 2013 este o competiţie care se adresează tuturor studenţilor din universităţile în care există facultăţi de Ştiinţa şi ingineria alimentelor şi/sau de economie. Scopul competiţiei este de a crea un produs alimentar eco-inovativ, cu potenţial comercial.
Pentru participare, trebuie trimise următoarele documente, prin poştă şi prin e-mail, la adresa: Prof. dr. ing.  Anca Nicolau, Asociaţia Specialiştilor de Industrie Alimentară din România (ASIAR), Str. Domnească nr. 111, 800021 Galaţi, respectiv Anca.Nicolau@ugal.ro
- un formular de participare (anexa 1 a Regulamentului de participare);
- un angajament individual de participare (anexa 2 a Regulamentului de participare);
- un dosar de prezentare a produsului.

Date importante

15 mai 2013: ultima zi de înregistrare pentru participare la competiţia naţională (trimiterea formularului de participare);
15 iunie 2013: ultima zi de trimitere a dosarelor (data poştei) şi angajamentelor individuale;
8 iulie 2013: ziua competiţiei (Suceava). Prezentare orală, în limba engleză, în faţa juriului; 
9 iulie 2013: ceremonie de decernare a premiilor şi conferinţă de presă (Suceava);
15 iulie 2013: trimiterea dosarului produsului câştigător către Ecotrophelia Europa;
2 septembrie 2013: trimiterea a 5 ambalaje ale produsului către Ecotrophelia Europa;
16 septembrie 2013: trimiterea prezentării Power Point către Ecotrophelia Europa;
6-7 octombrie 2013: participare la Ecotrophelia Europa.

Mai multe detalii găsiți pe pagina www.sia.ugal.ro



joi, 14 februarie 2013

Opriți pescuitul excesiv

Parlamentul European (PE) a aprobat miercuri o reformă majoră a politicii comune în domeniul pescuitului (PCP). Obiectivele acestei reforme sunt: reducerea pescuitului până la un nivel durabil al resurselor de pește, stoparea aruncării capturilor înapoi de unde au fost pescuite și o planificare pe termen lung pe baza unor date științifice solide. Pescuitul excesiv este considerat de mulți cel mai mare eșec înregistrat de forma actuală a PCP, care datează din 2002. Noua politică de pescuit va intra în vigoare în 2014.
Datele Comisiei Europene arată că 80 % din resursele de pește din Mediterană și 47 % din cele din Atlantic sunt pescuite excesiv. Reforma votată în plen stabilește măsuri clare și dure, care să rezolve această problemă. Textul a fost adoptat cu 502 de voturi pentru, 137 împotrivă și 27 de abțineri.

"Astăzi Parlamentul și-a arătat adevărata forță. Am folosit puterea noastră de co-legislator, pentru prima dată în domeniul pescuitului, în scopul de stopa pescuitul excesiv. Resursele de pește trebuie să se refacă până în 2020, permițându-ne să pescuim cu 15 milioane de tone mai mult pește și să creăm 37 de mii de joburi noi", a spus raportorul pentru reforma în domeniul pescuitului, Ulrike Rodust (S&D, DE).

Păstrați capturile pentru a opri pescuitul excesiv ...

Capturile aruncate înapoi de unde au fost pescuite fie pentru că nu au mărimea potrivită, fie pentru că sunt din specia nepotrivită reprezintă aproape un sfert din totalul capturilor din UE. Multe dintre specii mor dacă sunt aruncate înapoi. Pentru a înceta această practică păguboasă, deputații au votat obligația vaselor de pescuit de a aduce la mal toate capturile, în conformitate cu un calendar specific pentru fiecare tip de pescuit, începând cu 2014. Peștii de dimensiuni nepotrivite, de exemplu, care vor fi aduși la mal, nu vor putea fi utilizați decât pentru consumul uman. Statele membre trebuie să se asigure că vasele de pescuit vor respecta interdicția de aruncare a capturilor înapoi de unde au fost pescuite.


... și respectați randamentul constant maxim


Din 2015, statele membre UE nu vor mai putea stabili cote care sunt prea mari ca să poată fi durabile. Pescarii vor respecta "randamentul constant maxim", adică nu vor pescui mai mult decât o anumită resursă poate reproduce într-un an. Prin votul de azi, deputații au încercat să asigure refacerea resurselor până în 2020 peste nivelele de randament constant maxim și păstrarea lor la un nivel constant după aceea. De fapt, acest lucru ar însemna mai mult pește, mai multe capturi și, în consecință, mai multe locuri de muncă în industria pescuitului.

O planificare pe termen lung care să înlocuiască disputele privind cotele

Reforma se bazează pe planuri mult-anuale privind administrarea resurselor de pește în scopul de a asigura durabilitatea resurselor. O abordare pe termen lung ar trebui să facă piața mai predictibilă, ceea ce ar trebui să ajute industria să investească mai bine și să planifice din timp. Planurile multi-anuale se vor baza pe date științifice mai solide și mai clare pe care statele membre UE vor fi obligate să le colecteze și să le facă publice.

Etapele următoare

Parlamentul va începe acum negocieri în privința planurilor de reformă cu Consiliul și cu Comisia, înainte de a doua lectură. Președinția irlandeză a Consiliul a afirmat în mai multe ocazii că speră ca un acord să fie realizat până la sfârșitul lunii iunie.

marți, 5 februarie 2013

Manuale școlare - Cațavencii 2012

Revista Cațavencii online au realizat un clasament cu așa zișii oameni politici/vedete ce vor fii pe manualele școlare. Ce ar trebui să invețe noua generație de la acești oameni?
Acesta este un pamflet și trebuie privit ca atare.