duminică, 25 septembrie 2016

Hai-hui prin Dobrogea - Cetatea Enisala


La 2 km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros, care domină zona lacurilor Razelm şi Babadag, se află ruinele fortăreţei medievale Yeni-Sale (Enisala, Enişala, Heraclee sau Heraclia).
Istoria cetăţii şi a aşezării din apropiere este ilustrată şi de denumirile pe care le-a avut: de la Vicus Novus care se traduce Satul Nou, Novoe Selo pe care turcii l-au preluat în limba lor, creînd Yeni-Sale din care a derivat denumirea actuală Enisala.


Cetatea este situată într-un complex arheologic cu numeroase vestigii din epoca neolitică până în  evul mediu şi care impresionează prin mărimea şi soliditatea zidurilor, cetatea a atras atenţia cercetătorilor încă din secolul al XIX-lea. Cercetările arheologice au fost începute în anul 1939 şi au continuat cu mici întreruperi  în perioada anilor 1970-1998. Locuirii medievale îi corespund două niveluri de locuire. Primul, anterior construirii fortificaţiei a fost datat pe baza  materialului arheologic, la sfârşitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea. Cel de al doilea nivel este reprezentat de momentul ridicării zidurilor.
Cetatea a fost construită în scop militar, defensiv şi de supraveghere a drumurilor de pe apă şi de pe uscat, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării. Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic şi a realităţilor istorice s-a emis ipoteza că singurii interesaţi de ridicarea unei cetăţi situată în cadrul sistemului de fortificaţii din nordul Dobrogei, orientată spre mare pentru controlarea traficului naval, erau negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani câştigate din comerţ şi care erau deţinătorii monopolului navigaţiei pe Marea Neagră.


Cetatea Yeni-Sale, are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozităţile masivului de „calcar jurasic” pe care este aşezată.
Zidurile de incintă, turnurile şi bastioanele cetăţii sunt parţial conservate, se păstrează în cea mai mare parte o înălţime de 5-10 m şi au permis iniţierea în 1991 a unor lucrări de restaurare. Atrage atenţia, ca element arhitectonic deosebit, bastionul porţii principale, cu arcadă dublă, de origine orientală, întâlnită frecvent în evul mediu şi utilizată de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanică, dar şi în ţările române la Cetatea Neamţului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş şi la bisericile moldoveneşti ctitorite de Ştefan cel Mare.
În urma studierii portulanelor din secolele XIII-XIV, localitatea care apare sub numele de Bambola, Pampulo a fost identificată cu cetatea Enisala. Aceasta a fost pentru prima dată menţionată cu numele de Yeni-Sale, în secolul al XV-lea, în cronica lui SüKrüllah.
Fortificaţia de la Enisala a făcut parte din lanţul de colonii genoveze care îngloba oraşele de la Gurile Dunării.


Între 1397-1418 cetatea de la Enisala a făcut parte din sistemul defensiv al Ţării Româneşti, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419-1420, aici a fost instalată o garnizoană militară otomană.
Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turceşti dincolo de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă şi Chilia (1484), şi ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată în secolul al XVI-lea, pentru că nu mai corespundea intereselor strategice şi economiei turceşti (otomane).  
Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice şi mai ales monedele bizantine, genoveze, tătărăşti, moldovene, muntene sau turceşti atestă rolul militar, politic, administrativ şi economic pe care l-a îndeplinit cetatea.
Marcată de evenimentele trecutului, aflată în bătaia vânturilor, cetatea de la Enisala este azi un punct turistic deosebit în centrul Dobrogei.











vineri, 16 septembrie 2016

Bucureștiul fotogenic 2016, lansare album


Este Bucureștiul fotogenic? Era întrebarea de la lansarea, în februarie, a albumului digital “Bucureștiul fotogenic 2015”. Eu zic că da, că fiecare colțisor al lui are povestea și farmecul ce trebuiesc păstrate în albumul de familie al orașului.
Așa cum cu toții avem acasă un album de familie așa și Albumul “Bucureștiul fotogenic 2016“ este un album de familie al orașului creat de locuitorii lui, o familie care speră ca Bucureștiul să crească aşa cum trebuie și să-i spunem cu drag Acasă.
Haideţi să facem casa noastră mai bună şi mai primitoare, şi de ce nu, să facem ca Bucureștiul să fie capitală culturală europeană în 2021. Acest album este dedicat București Capitală Europeană a Culturii în 2021. Albumul este editat de Asociația Bucureștiul meu drag care din 2007 aduce împreună prieteni ai Bucureștiului și ai fotografiei.


În album vom regăsi fotografii de Adrian Bolboceanu; Adriana Manolache; Alexandru Iordan; Andrei Bîrsan; Andrei Nichita; Andrei Pîslaru; Andreia Bîrsan; Camelia Stan; Claudiu Gîlmeanu; Cristi Moise; Cristian Berbec; Dalina Andrei; Dan Moruzan; Daniela Croitoru Machtinger; Daria Virbănescu; Denise Fătulescu; Diana Chiriac; Dumitru Hristenco; Eli Driu; Florian Marin; Florin Isvoranu; Irina Hanu; Leonard Butușină; Livia Zaharia; Liviu Lazăr; Lucia Simion; Lucian Gheorghiu; Lucian Pârvulescu; Luciana Gingăraşu; Marana Pascovici; Matei Vlad; Mihaela Cuturela; Mihaela Mândru; Mihaela Petre; Mihaela Tulea; Mihai Andrieș; Mihai Olaru; Mihai Petre; Mihai Piscureanu; Mihai Rădulescu; Nicolae Crăciun; Paulina Şelaru; Radu Iacob; Radu Pătrașcu; Robert Reghina; Rodica Sângeorzan; Sabin Prodan; Șerban Vornicu; Sergiu Sfetcu; Silvia Colfescu; Simona Manolache; Ștefan Tuchila; Ștefănel Vlad; Vaivoda Vlad; Vali Florescu; Victor Stroe; Viorel Pîrjan; Vlad Deca; Vlad Eftenie

Mulțumim ARCUB pentru găzduirea lansării.
Andrei Bîrsan
Președinte Asociația Bucureștiul meu drag

Parteneri media: