miercuri, 19 iulie 2023

Concert Guns N’ Roses 16 iulie 2023, Arena Națională București

 Bună seara prietenii, bună seara rockerii, să fie hard rockheavy metal - concertul cu membrii trupei Guns N’ Roses au umplut stadionul cu peste 40.000 de fani, cântât duminică 16 iulie 2023 la Arena Națională din București.

În deschiderea show-ului au concertat Phil Campbell and the Bastard Sons, organizat de Emagic.

Prezența pe aceeași scenă a lui Axl Rose, Slash și Duff McKagan, reuniți în premieră în formula clasică după 30 de ani de separare, a însemnat un spectacol total, starurile debordând de energie ca într-un show de la începuturile carierelor.

Alături de cei trei membri legendari Guns N’ Roses din prima formulă, au fost la înălțime Dizzy Reed (membru din 1990), Richard Fortus (membru din 2002), Frank Ferrer (membru din 2006) și Melissa Reese (membru din 2016).


Timp de mai bine de 3 ore și 15 minute, monștrii rockului mondial Guns N’ Roses au cântat 26 de piese din care amintim: November Rain, Sweet Child O' Mine, Knockin' on Heaven's Door, Paradise City, Welcome to the Jungle, Don't Cry, Sweet Child O' Mine, etc.

Axl Rose a dat tonul solidarității, a îmbrăcat un tricou cu steagul Ucraniei în timp ce interpreta piesa Civil War, iar reflectoarele au luminat stadionul plin cu fani în galben și albastru, aplaudat îndelung, culori representative pentru țara care se confruntă de mai bine de un an cu războiul din 24 februarie 2022.



Membrii trupei au comunicat cu fanii și au cântat la fel, cu un prietenos “How you’re doing? It’s great to see you! / Ce mai faceți? E minunat să vă văd!” și s-a încheiat cu un sincer ”That was fun. / A fost distractiv”.

Pentru zecile de mii de fani prezenți pe stadionul bucureștean, concertul Guns N’ Roses a fost un generator de amintiri care vor rămâne în memoria lor afectivă pentru multă vreme.
















Sursa: Wikipedia, Guns N’ Roses, RockFM, accesat 19 iulie 2023

sâmbătă, 17 iunie 2023

Rock’n Vamă Festival 2023

Noua ediție Festivalul Rock’n Vamă Festival 2023 din Vama Veche, în perioada 25 - 26 august 2023.

Cu încărcătura potrivită, timpul devine ciclic și noi ne întoarcem acolo unde ne este locul - în Vama Veche! Îi căutăm rădăcinile ancorate în ani zeci. Simțim vântul de lângă mare, dar ne înfiorăm la muzica lor. Fredonăm cuvintele cu care am crescut și cu care ne creștem copiii. Și atunci, pentru noi, pentru ei, pentru toți, ne spunem că le vom da ascultare, din nou, pe-nserat în 25 și 26 august 2023, la Rock'n Vamă!


Iubitorii muzicii rock sunt invitați în Vamă pentru două zile, în perioada 25-26 august 2023, pentru a se bucura de soare, mare și muzică de calitate.

Trupele care vor urca pe scenă la ediția din acest an sunt: Cargo, Trooper, Altar, Bucovina, Vița de Vie, Anton, Bucium, Scarlet Aura, Moise, Civic Rebels, Dinfier și Dublu Click.

Spui Vama Veche, spui cântec, libertate, spui rooooook!!

Vino la Rock'n Vama!

Ne vedem la roooook!!!

Un eveniment prezentat de către Cristi Hrubaru.



sâmbătă, 25 februarie 2023

Concert Guns N’ Roses pe 16 iulie 2023, Arena Națională București

Despre concert
Gen: Rock
Data: 16 iulie 2023
Locație: Arena Naționala, Sector 2, București
Organizator: Emagic

Legendarii GUNS N’ ROSES vin la București pe 16 iulie 2023, pentru prima oară reuniți în formula clasică, consacrată, pentru concertul rock al anului! Evenimentul, organizat de Emagic, va avea loc la Arena Națională și îi va aduce pe aceeași scena pe Axl Rose, Slash și Duff McKagan.

Axl Rose, Slash și Duff McKagan și-au surprins fanii când s-au reunit pentru un turneu mondial, concertând pentru prima oară în această formulă de la turneul Use Your Illusion Tour (1993). Turneul a cuprins 175 de concerte, pe toate continentele, timp de peste trei ani, devenind cel mai lung turneu al trupei și a intrat în clasamentul Billboard Live Music Awards în topul celor mai profitabile turnee muzicale din istorie. Etapa europeana a turneului a fost întreruptă în 2020 din pricina pandemiei COVID-19 și reluată în 2022, în 13 orașe, începând cu Lisabona - Portugalia (4 iulie 2022) și încheindu-se cu show-ul de la Milano - Italia (10 iulie 2022).

Guns N’ Roses revin cu un turneu mondial amplu în 2023, produs de Live Nation, pe scenele stadioanelor, arenelor și festivalurilor din lume, pe toată durata verii și în toamnă. Trupa de powerhouse rock demarează turneul pe 5 iunie la Tel Aviv - Israel și va continua cu spectacole în Europa, sub acelasi line-up clasic, ajungând la București duminică, 16 iulie 2023, pe scena Arenei Naționale, pentru concertul rock al anului!

Componenta trupei pentru turneul 2023: Axl Rose, Slash, Duff McKagan, Dizzy Reed, Richard Fortus, Frank Ferrer și Melissa Reese.


Guns N’ Roses este una dintre cele mai populare trupe de rock din lume, bucurându-se de un succes uriaș la mai bine de 35 de ani de la înființare. De-a lungul carierei, trupa a lansat 6 albume de studio:

1.    Appetite for Destruction – 1987,

2.    G N’ R Lies – 1988,

3.    Use Your Illusion I – 1991,

4.    Use Your Illusion II – 1991,

5.    “The Spaghetti Incident?” – 1993,

6.    Chinese Democracy – 2008.

Guns N’ Roses au cucerit fanii din întreaga lume, primind numeroase premii, precum Best New Artist – MTV Music Awards (Welcome to the Jungle) – 1988, Single Pop/Rock Favorite – American Music Awards (Sweet Child O ‘Mine) – 1988, Favorite Heavy Metal/Hard Rock Artistic – American Music Awards – 1990, Favorite Heavy Metal/Hard Rock Album – American Music Awards (Appetite for Destruction) – 1990, Favorite Heavy Metal/Hard Rock Artist – American Music Awards – 1992 sau Best Selling Hard Rock Artist – World Music Awards – 1993. În 2012, trupa a fost introdusă pe lista Rock and Roll Hall of Fame.

Foto: Wikipedia accesat 25.02.2023

Guns N’ Roses și-au extins influența și în domeniul automobilelor când l-au sponsorizat pe Erik Jones, soferul Legacy Motor Club și mașina nr. 43 în cursa Daytona 500. Legacy Motor Club este co-deținută de legendele NASCAR Richard Petty și Jimmie Johnson, ambii fiind mari fani ai trupei.

Videoclipul cinematic pentru piesa „November Rain” a depășit recent 2 miliarde de vizualizări, devenind „unul dintre cele mai vizionate videoclipuri rock ale tuturor timpurilor”.






Sursa: Rock FM, Emagic, Wikipedia, Guns N Roses, iaBilet accesat 25.02.2023