luni, 23 ianuarie 2012

Eu cred în România



Zi frumoasă de iarnă, sau mă rog, a ceea ce se vrea să fie. Te plictisești și vrei să fugi afară, să iei primul tren către o destinație necunoscută, să te bucuri că ești student în anul 4 și mai ai puțin și îți iei viața în mâini. SAU NU. Ajungi prin București, prin Piața Victoriei – Arcul de Triumf – mulțime de oameni frustrați și confuzi. Nimeni nu știe exact ce va face, unde va ajunge, dar toți au un singur scop – REVOLUȚIE.
După '89 domnea în jur o liniște infernală, dar așteptată cu atâta râvnă încât poți spune că această dorință a încolțit în inima tuturor ca iedera. Era libertate, era refugiu. Cât a durat? Hmmm – puțin. În momentul în care fiecare om era săturat și dezgustat de comunism, apare un grup de oameni cu idei revoluționare, idei bazate pe democrație și pe dorințele unui popor în doliu. Până aici toate bune, sunt aleși ca să uite de restul. Și ajungem iar să ne confruntăm cu același câcat, poate chiar mai rău, dar totuși este numită democrație. Oameni care stau să joace Solitaire în loc să producă ceva constructiv – aceeași oameni care fură și care pupă în cur un președinte „justițiar”. Aceeași oameni care își amintesc de popor din 4 în 4 ani și care încearcă să cumpere cu mici, zahăr, ulei și vin un popor plin de bătrâni și de tineri, căci restul au plecat în alte părți să-și încerce norocul.
Ți se pare normal să îți fuți creierii pe băncile școlii ani de zile, să te chinui să fii primul dintre toți ca să ajungi un nimic? Nimeni nu te bagă în seamă și nimeni nu te angajează pentru că nu ai experiență. Dar unde să acumelezi experiență dacă nimeni nu te angajează. Sau să te duci la un doctor pentru că ai un copil atât de bolnav încât poate muri în orice clipă, iar incompetentul ăla să te refuze pentru că ai în plic doar 4 milioane? Oriunde te-ai duce nu poți să faci nimic fără să îi bagi banii în buzunar celui de lângă tine. Iar președintele pe care tu l-ai votat cu atâta încredere, desființează Smurd-ul, școlile, spitalele și PE TINE. Te desființează ca om, că ființă rațională, ca persoană socială și te scoate din casă pe o vreme de căcat ca să îți ceri drepturile. Și apoi te întrebi de ce își dau oamenii în cap, de ce ies în stradă și de ce tipă până răgușesc că vor demisia conducerii.
Taxe fără motiv, bani aruncați pe fereastră, totul se scumpește și noi vrem euro ca monedă națională – dar avem și salarii europene? Și cu toate astea suntem considerați o nație de incompetenți, o nație incompletă. Să vă mai zic de George Enescu, Anghel Saligny, Brancuși sau Eminescu? Să îți mai aduc aminte de seria de oameni pe care o scoatem pe bandă rulantă pentru alte companii europene sau americane? Și cu toate astea nu suntem capabili să ne alegem un președinte OK, sau un guvern măcar mai puțin corupt decât în prezent, dar cel mai grav e că nici măcar nu suntem în stare să ieșim în stradă, să ne cerem drepturile, trebuie să stăm în fața unui televizor și să vedem bătrâni cum și-o iau de la jandarmi, sau oameni cu handicap care merg cot la cot cu alții km întregi ca să convingă oamenii să iasă în stradă. Sunt drepturile mele, sau și ale tale?
Într-un final, după câteva zile bune de prostest, de frig îndurat și de imagini destul de neconclusive comparativ cu ceea ce se întamplă cu adevărat afară, ajungi să te întrebi de ce există o diferență între un cetățean de rând și un politic, când oamenii ar trebui să fie egali? Un cetățean suportă greutațile unui politician care nu dă doi bani pe viitorul țării. Un viitor incert, dar care se vrea a fi glorios. Dar știi cum e: teoria-i multă, dar practica e aia care te omoară. Așa că fă ce face și celălalt, fugi din țară, aleargă de nebun pe o stradă plină de gropi și de gunoaie, ca apoi să îți fuți mașina pentru ca tot ceea ce avem e doar ca să fie. O țară plină de președinți care se finalizează prin multă corupție și doar aceleași litere de final „-escu”.
Ce ar trebui să facem ca să ne trezim și să luăm atitudine?

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

19 ianuarie 2012 Arcul de Triumf – Piața Victoriei, București














Mai multe fotografii aici.