Nici un evanghelist nu descrie Învierea
Domnului, deoarece nu au fost martori la aceasta minune. Evangheliștii
consemnează numai ceea ce s-a petrecut după ce Hristos a ieșit din mormânt. Din
evanghelii aflăm că în prima zi a săptămânii, duminica, femeile mironosite au
venit cu miresme la mormântul lui Hristos, cu care aveau de gând să ungă, după
obicei, trupul lui Iisus. Maria Magdalena, venită cu celelalte femei, ajunge
prima la mormânt și uimită de vederea pietrei ridicate și a mormântului gol, nu
le mai așteapta pe celelalte femei și alearga să le vestească apostolilor cele
petrecute. Ea nu mai vede îngerul,
care le întâmpina pe celelalte femei și nici nu-i asculta mesajul - că Hristos
a Înviat.
Pe când femeile mironosite mergeau către apostoli să vestească cele întâmplate,
sunt întâmpinate de Hristos cu următoarele cuvinte: "Bucurați-vă" și
"Nu vă temeți". El le repetă îndemnul dat de înger: "Duceți-vă și
vestiți fraților Mei, să meargă în Galileea și acolo mă vor vedea".
La mormânt ajung și Ioan și Petru. Deși Ioan sosește primul, el intră în
mormânt după Petru. În afară de prezența giulgiului și a mahramei, care indicau
că Hristos a Înviat, apostolii au văzut în mormânt ceva minunat. A fost o experiență învăluită în
taina, care a constituit o adevărată iluminare. Din această clipă, Ioan a
crezut fără sovaiala în Învierea lui Hristos. Cei doi apostoli vor merge să
vestească și celorlalți Învierea lui Hristos. Maria Magdalena, care îi urmase
pe cei doi ucenici, nu pleacă de la mormânt, rămâne aici să plângă. Gândul ei era ca trupul lui Iisus fusese
furat. Pe când plângea, potrivit Scripturii, i se arata doi îngeri. După puțin
timp, i se arata și Hristos, pe care Îl aseamana pentru început cu un gradinar,
caruia îi cere să-i vestească unde a fost pus Hristos. După ce are loc recunoașterea
lui Hristos, primește misiunea să mergă și să vestească ucenicilor: "Mergi
la frații Mei și le spuneți: Mă voi sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru".
Deși trupul lui Hristos fusese preamărit, Hristos accepta, în răstimpul
celor 40 de zile, să se adapteze dimensiunilor actuale ale universului uman. Acest
"trup al slavei", după expresia paulina, nu mai este dependent nici
de spațiu, nici de timp, căci nu mai face parte din lumea căzută. Arătările
sunt un pogoramant față de slăbiciunea omenească. Domnul se face accesibil simțurilor:
poate fi văzut, auzit și chiar pipăit. Hristos cel înviat este tot atât de real
ca și Cel dinainte de Patimi, dar se află la alt nivel existențial, deoarece
trupul Său nu mai este supus morții, în El strălucește Duhul. Deși trupul a
fost indumnezeit, ca și natura Sa omenească, firile vor continua să rămână
neschimbate și de sine statatoare pentru vesnicie.
Învierea lui Hristos nu este o simplă revenire la viața pământească, ci începutul
altei vieți: viața veșnică, în care trupul omenesc nu mai este supus stricăciunii.
De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în ziua de Paști: "Prăznuim astăzi omorârea
morții și începutul unei alte vieți, veșnice”.
Sfântul Maxim Marturisitorul spune că Mântuitorul a refăcut chipul divin
din om, lepădând în mormânt, în dimineața Învierii, trasătura pătimitoare. Din
momentul morții și a invierii Domnului, istoria intră în perioada eshatologica,
iar Împărăția, aflată deocamdată în transcendent, tinde să înglobeze treptat
toată creația. În Hristos cel înviat începe transfigurarea lumii, dar aceasta
transfigurare nu se descopera decât prin mijlocirea acelora care au atins
culmile sfințeniei.
Trebuie să reținem că Învierea nu-L îndepărtează pe Hristos de oameni. El
continuă, chiar șezând de-a dreapta Tatălui, lucrarea de prefacere a lumii.
