Despre concert
Data: 28 August 2013
Locație: Piața Consituției, București, Sector 5
Organizator: Emagic
Miercuri, 28 august 2013, în Piaţa
Constituţiei din Bucureşti, va avea loc cel mai mare concert al
anului - “The Wall”, susţinut de Roger Waters (fondatorul, basistul
trupei britanice Pink Floyd anii '60 – rock progresiv).
Spectacolul The Wall este
inspirat de cel de-al unsprezecelea album al trupei şi este considerat o
adevarată capodoperă. Întreg show-ul reprezintă o combinaţie de muzică live,
proiecţii impresionante, efecte vizuale uimitoare şi decoruri grandioase,
reunite toate sub forma celebrului zid.
Primul turneu “The Wall” a
început pe 15 septembrie 2010 şi a cuprins Australia şi ţări din America de
Nord, America de Sud şi Europa. De asemenea, cu ocazia acestui turneu s-au
interpretat pentru prima integral, în ultimii douăzeci de ani, piesele de pe
albumul “The Wall”, de către unul dintre membrii Pink Floyd, ultima intepretare
fiind tot a lui Roger Waters, la Berlin, în 21 iulie 1990. Turneul a devenit în
scurt timp unul dintre cele mai de succes din istorie, cu un total de 192 de
concerte şi peste 3,3 milioane de spectatori. Cea de-a doua serie de concerte
în Europa cuprinde 18 locaţii în aer liber.
Roger Waters una
dintre legendele rockului mondial
Roger Waters (n. 6 septembrie 1943, Great Bookham,
Surrey) este unul dintre fondatorii legendarei trupe Pink Floyd, un
muzician rock englez.
Este cel mai cunoscut ca fiind
basistul dar și unul dintre principalii compozitori ai trupei în perioada
1964 - 1985. După despărțirea de Pink Floyd din 1985, Waters a început o carieră solo de succes lansând trei
albume de studio și înregistrând o coloană sonoră pentru un film, concertul său The Wall Concert în Berlin din 1990 fiind unul dintre cele mai impresionante susținute vreodată.
În 2005 a lansat opera Ça Ira și s-a alăturat grupului Pink Floyd în
cadrul concertelor Live 8 din Londra. A fost pentru prima oară când toți cei patru membrii
din formula clasică a formației au fost împreună pe scenă după o pauză de 24 de
ani.
Grupul britanic a reuşit în 30 de
ani de carieră să îşi creeze o bază de fani extrem de mare cu ajutorul stilului
progresive rock unic. Trupa britanică a vândut peste 250 de milioane de albume
la nivel mondial care au devenit adevărate puncte de reper în istoria rockului
mondial.
Bilete Roger
Waters – The Wall 28 August 2013 București
Biletele Roger Waters – The
Wall sunt disponibile online pe wwww.myticket.ro şi
în reţeaua MyTicket la următoarele preţuri:
Categorie bilete
|
Preţ
|
Detalii bilete
|
Gazon B
|
135 lei
|
fără loc
|
Gazon A
|
180 lei
|
fărră loc
|
Golden Ring
|
280 lei
|
SOLD
OUT
|
Premium Tribune
|
585 lei
|
loc în tribune
|
Diamond Seats
|
950 lei
|
loc pe scaune
|
Biletul meu norocos pentru concert :)