joi, 26 februarie 2015

FINAL ROMÂNIA DE NOTA 10

A sosit momentul pentru o retrospectivă a concursului ROMÂNIA DE NOTA 10 organizat de Petrom și OMV România, etapă ce a cuprins votarea celor mai frumoase locuri din țară, prin fotografii.
Cu bucurie şi entuziasm am luat parte la concurs, prezentând imaginea Apus de soare la Cetatea Enisala, în calitate de iubitor al fotografiei (fotografia de natură/peisaj), în primul rând, şi de locuri nord-dobrogene în al doilea rând. Dobrogea de Nord este o regiune bogată în pitorescul Munţilor Măcin, în podişuri (foştii Munţi Hercinici), depresiuni, delta (Delta Dunării), câmpii şi locuri deşertificate.
Știm cu toții că Dobrogea de Nord, este o unitate geografică destul de complexă, fiind cea mai bătrână zona geografică din Europa, dat fiind procesele continue de transformare ce o caracterizează (transformarea peisajelor naturale), multitudinea speciile de păsări şi animale sălbatice, dar şi specificul de trai al oamenilor, în mare majoritate pescari (mai ales in Delta Dunării).
Am arătat lumii întregi ROMÂNIA DE NOTA 10 și am convins prin vot 172 de oameni de acest lucru, reprezentând Dobrogea de Nord – Cetatea Enisala.
Proiectul ROMÂNIA DE NOTA 10, se finalizează cu o expoziție moderată de artă găzduită la metroul bucureștean, în pasajul Unirii, în această primăvară.
Pentru mine ROMANIA DE 10 înseamnă o țară cu o istorie bogată, cu locuri care ascund povești pline de mister. Odată vizitată, cetatea Enisala este unul dintre acele locuri care ajung să te fascineze.
Vreau să mulţumesc cu această ocazie tuturor celor care m-au votat și încurajat să merg până la capăt.


Locul 2 - ROMÂNIA DE 10!






Fotografii realizate de Andrei POENARU