Nabucco de Giuseppe Verdi

Teatrul Muzical "Nae Leonard" Galați, prezintă duminică 8 iulie 2012, ora 19, Grădina Leonard spectacolul openair

N A B U C C O

Giuseppe Verdi

Dirijor: 

Eugen Dan Dragoi

Distribuția:

Nabucco: Petre Racoviță (Chișinău)

Ismaele: Sorin Lupu (Cluj-Napoca)

Zaccaria: Valeriu Cojocaru (Chișinău)

Abigaille: Madeleine Pascu (Cluj-Napoca)

Fenena: Iulia Merca (Cluj-Napoca)

Marele Preot: Octavian Dumitru (Iași)

Abdalo: Doru Iftene (Constanța)

Anna: Ana Maria Samson Crihana

Corul, orchestra și baletul teatrului, regia artistică: Eleonora Constantinova

Scenografia: Grigore Gorduz

Coregrafia: Fănica Lupu

Butaforie: Gheorghe Andreescu

Maestru de cor: Eugen Dan Drăgoi

Regia tehnică: Viorica Marandici și Gabriela Gegea

Sufleor: Claudia Colceriu

Director interimar: dr. Teodor Niță

Operă în patru acte, muzica de Giuseppe Verdi. Premiera a avut loc la 9 martie 1842, Teatrul La Scala din Milano.

Acţiunea se petrece la Ierusalim şi în vechiul Babilon.

Nabucco este prescurtarea numelui regelui asirian al Babilonului Nabucodonosor al doilea (în original: Nebucadnetar), care a trăit și domnit în jurul anului 600 î.Hr.

Actul I

Ierusalim. ("Aşa grăit-a Domnul, voi da oraşul pe mâna regelui Babilonului care-l va nimici prin foc!")
Evreii au fost înfrânţi de către armatele lui Nabucodonosor. În templul lui Solomon din Ierusalim, ei îşi deplâng libertatea pierdută. În mulţime, luată ostatică, se află şi Fenena(mezzo-soprană), fiica lui Nabucco. Ea este iubită de către Ismail (tenor), un tânăr evreu pe care, cândva, îl salvase de la moarte. Însoţită de ostaşi şi cu sabia în mână, în templu, năvăleşte Abigaille (soprană), cealaltă fiică a lui Nabucco. Şi ea îl iubeşte pe Ismail căruia îi oferă viaţa, dar tânărul evreu o refuză (terţet). Călare, Nabucco (bariton), regele învingător pătrunde şi el în templu. În faţa acestei profanări, preotul evreu Zaccaria (bas) ridică pumnalul vrând să o omoare pe Fenena sub ochii tatălui ei, dar braţul îi este oprit de Ismail. Nimic nu-l poate împiedica pe Nabucco să dărâme şi să ardă templul evreilor.

Actul II

Hulitorul. ("Şi trăsnetul cerului va cădea peste cei răi!")
Evreii prizonieri se află acum în Babilon. Găsind un vechi pergament secret, Abugaille află că nu este fiica lui Nabucco, ci doar o sclavă adoptată. Disperarea şi mânia orgolioasei femei izbucnesc neînfrânate (arie). Inspirat de zei, Zaccaria o converteşte pe Fenena la iudaism (arie). Soseşte falsa veste a morţii lui Nabucco pe câmpul de bătălie. Înainte de a pleca, acesta îi încredinţase Fenenei tronul. Acum, Abigaille îi pretinde surorii sale coroana. Dar Nabucco revine. Considerându-se trădat, regele îi blesteamă pe zei şi se proclamă pe sine singurul zeu al Universului. Nesăbuitul său gest este pe loc pedepsit şi un trăsnet al lui Dumnezeu face să cadă coroana de pe capul lui Nabucco. Regele îşi pierde minţile. Abigaille ridică de jos coroana regală, apoi şi-o aşază pe cap cu un gest mândru şi hotărât.

Actul III

Profeţia. ("Iar fiarele sălbatice ale deşertului îşi vor face vizuină în Babilon!")
Abigaille se află pe tron. Marele Preot al lui Baal îi prezintă sentinţa de condamnare la moarte a tuturor evreilor. Sub presiunile fiicei sale, Nabucco, slab şi cu minţile rătăcite, semnează pergamentul (duet). Stăpână pe situaţie, Abigaille porunceşte gărzilor să-l aresteze pe nefericitul rege. Acesta îşi caută cea de a doua fică, pe Fenena, dar află cu groază că aceasta, convertită, urmează să moară împreună cu ceilalţi evrei. Prizonierii îşi povestesc soarta amară (cor "Va, pensiero"). Doar Zaccaria rosteşte o profeţie: leul lui Iuda va triumfa asupra Babilonului care va fi distrus (arie).

Actul IV

Idolul sfărâmat. ("Baal e înfrânt; idolul său e sfărâmat în bucăţi!")
În temniţă, Nabucco îşi vine treptat în fire (arie). EI cere ajutor lui Iahve promiţând că templul va fi reconstruit. Afară, Fenena este dusă la moarte împreună cu ceilalţi evrei. Recăpătându-şi, prin minunea divină puterile, Nabucco strânge lângă el câţiva ostaşi credincioşi şi aleargă în ajutorul fiicei sale. Din nou puternic şi stăpân, regele ordonă distrugerea lui Baal, dar statuia se prăbuşeşte singură. Acum Nabucco este convins să se convertească la iudaism. Abigaille care băuse otravă vine să ceară iertare, regretând în faţa morţii crimele săvârşite. Zaccaria îl slăveşte pe Nabucco, acum slujitor al lui Iahve, "Regele Regilor".

4 secole de teatru muzical, de Ana BUGA şi Cristina Maria SARBU, Bucureşti, Editura DU Style: 1999

Weekend 2012

Simfonia Lalelelor, editia a XXXV -a, 27-29 aprilie 2012 Pitesti

Mai multe informatii despre Simfonia Lalelelor gasiti aici

Orasul meu adoptiv Pitesti, 2012

Eu cred în România

http://ceilalti.com/

Zi frumoasă de iarnă, sau mă rog, a ceea ce se vrea să fie. Te plictisești și vrei să fugi afară, să iei primul tren către o destinație necunoscută, să te bucuri că ești student în anul 4 și mai ai puțin și îți iei viața în mâini. SAU NU. Ajungi prin București, prin Piața Victoriei – Arcul de Triumf – mulțime de oameni frustrați și confuzi. Nimeni nu știe exact ce va face, unde va ajunge, dar toți au un singur scop – REVOLUȚIE.

După '89 domnea în jur o liniște infernală, dar așteptată cu atâta râvnă încât poți spune că această dorință a încolțit în inima tuturor ca iedera. Era libertate, era refugiu. Cât a durat? Hmmm – puțin. În momentul în care fiecare om era săturat și dezgustat de comunism, apare un grup de oameni cu idei revoluționare, idei bazate pe democrație și pe dorințele unui popor în doliu. Până aici toate bune, sunt aleși ca să uite de restul. Și ajungem iar să ne confruntăm cu același câcat, poate chiar mai rău, dar totuși este numită democrație. Oameni care stau să joace Solitaire în loc să producă ceva constructiv – aceeași oameni care fură și care pupă în cur un președinte „justițiar”. Aceeași oameni care își amintesc de popor din 4 în 4 ani și care încearcă să cumpere cu mici, zahăr, ulei și vin un popor plin de bătrâni și de tineri, căci restul au plecat în alte părți să-și încerce norocul.

Ți se pare normal să îți fuți creierii pe băncile școlii ani de zile, să te chinui să fii primul dintre toți ca să ajungi un nimic? Nimeni nu te bagă în seamă și nimeni nu te angajează pentru că nu ai experiență. Dar unde să acumelezi experiență dacă nimeni nu te angajează. Sau să te duci la un doctor pentru că ai un copil atât de bolnav încât poate muri în orice clipă, iar incompetentul ăla să te refuze pentru că ai în plic doar 4 milioane? Oriunde te-ai duce nu poți să faci nimic fără să îi bagi banii în buzunar celui de lângă tine. Iar președintele pe care tu l-ai votat cu atâta încredere, desființează Smurd-ul, școlile, spitalele și PE TINE. Te desființează ca om, că ființă rațională, ca persoană socială și te scoate din casă pe o vreme de căcat ca să îți ceri drepturile. Și apoi te întrebi de ce își dau oamenii în cap, de ce ies în stradă și de ce tipă până răgușesc că vor demisia conducerii.

Taxe fără motiv, bani aruncați pe fereastră, totul se scumpește și noi vrem euro ca monedă națională – dar avem și salarii europene? Și cu toate astea suntem considerați o nație de incompetenți, o nație incompletă. Să vă mai zic de George Enescu, Anghel Saligny, Brancuși sau Eminescu? Să îți mai aduc aminte de seria de oameni pe care o scoatem pe bandă rulantă pentru alte companii europene sau americane? Și cu toate astea nu suntem capabili să ne alegem un președinte OK, sau un guvern măcar mai puțin corupt decât în prezent, dar cel mai grav e că nici măcar nu suntem în stare să ieșim în stradă, să ne cerem drepturile, trebuie să stăm în fața unui televizor și să vedem bătrâni cum și-o iau de la jandarmi, sau oameni cu handicap care merg cot la cot cu alții km întregi ca să convingă oamenii să iasă în stradă. Sunt drepturile mele, sau și ale tale?

Într-un final, după câteva zile bune de prostest, de frig îndurat și de imagini destul de neconclusive comparativ cu ceea ce se întamplă cu adevărat afară, ajungi să te întrebi de ce există o diferență între un cetățean de rând și un politic, când oamenii ar trebui să fie egali? Un cetățean suportă greutațile unui politician care nu dă doi bani pe viitorul țării. Un viitor incert, dar care se vrea a fi glorios. Dar știi cum e: teoria-i multă, dar practica e aia care te omoară. Așa că fă ce face și celălalt, fugi din țară, aleargă de nebun pe o stradă plină de gropi și de gunoaie, ca apoi să îți fuți mașina pentru ca tot ceea ce avem e doar ca să fie. O țară plină de președinți care se finalizează prin multă corupție și doar aceleași litere de final „-escu”.

Ce ar trebui să facem ca să ne trezim și să luăm atitudine?

19 ianuarie 2012 Arcul de Triumf – Piața Victoriei, București

Mai multe fotografii aici.