Ceața toamnei, vis de jale
de Heinrich Heine
Ceața toamnei, vis de jale,
Peste munți și văi s-abate.
Vântul scutură copacii,
Seci fantome dezbrăcate.
Singuratic, trist, veghează
Un copac nescuturat
Vârful lui cel verde pare
Că-i de lacrime udat.
Pustiirea din natură
Este inima-mi cernită,
Iar copacul verde, dragă,
E icoana ta leită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu