În vechiul Egipt, deși porcul era
considerat un animal dezgustător, oamenii îl jertfeau și îl mâncau, ritual în
cinstea zeului Osiris (zeul vieții și al morții), într-o anume zi din an. După
multe milenii de la atestarea porcului ca divinitate, romanii păstreaza multe
elemente ale cultului: îl sacrifică ritual la Ignatul porcilor (20
decembrie), i se imită glasul cu un instrument special (numit surla),
apare în folclorul și în jocurile de copii (de-a poarca, purceaua), are o
colindă Siva, probabil numele marelui zeu indian Shiva (zeul suprem în
șaivism). Cunoscută masca a colindătorilor, îmbrăcată și jucată de un fecior
(capra, țurca, cerbul, etc.), este înlocuită în colindul Siva cu capul
impodobit al porcului jertfit la Ignat. Obiceiul a fost atestat în Europa
numai la români și aromâni, iar în Asia la
indieni. Semnificativ este faptul ca urme extrem de vechi ale ritualului sunt
păstrate de români la cea mai însemnată sărbătoare tradițională, Anul Nou.
Ritualul tăierii porcului
amintește de jertfele aduse în antichitate zeităților care apăreau și
dispăreau, se nășteau și mureau în perioadele de înnoire a timpului
calendaristic.Taierea porcilor avea loc într-o anumită zi de Ignat și
într-un anumit moment al zilei, de obicei în zori sau dimineața. Credința ca
porcul își visează moartea în noaptea de Ignat, prinderea și înjunghierea
animalului, efectuarea diferitelor semne rituale pe corpul neînsuflețit,
jumulirea părului pentru confecționarea bidinelelor, pârlirea sau jupuirea
pielii pentru opinci, tăierea corpului în bucăți etc., ofereau suficiente
momente pentru săvârșirea practicilor rituale menite să preîntâmpine stingerea
"seminței" porcilor, să asigure sănătatea gazdei în noul an, să
alunge spiritele rele, să prezică vremea pe o perioada mai îndelungată de timp,
să fertilizeze ogoarele pentru a obține roade bogate. De altfel, funcția
rituală a sacrificiului este bine evidențiată de informațiile etnografice:
"La tăiere nu trebuie să
stea nimeni primprejur dintre cei care sunt miloși din fire, căci se crede că
porcul moare cu mare greutate, carnea unui astfel de porc nu va fi bună. Pe
porc să nu-l vaite nimeni" (Pamfile, 1914, p. 118) și altele.
Ignat este, se pare o divinitate
solară care a preluat numele și data de celebrare a Sf. Ignatie Teoforul din
calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul porcilor. Sacrificiul sângeros al
porcului și ritul funerar de incinerare (pârlitul porcului) în ziua de Ignat
(Ignis = foc) este o practică preistorică care supraviețuiește în ținuturile
românești extracarpatice. Femeile care lucreaza în ziua de Ignat sunt torturate
și opărite cu apă clocotită (Rădulescu Codin, Mihalache, 1909, p. 93-95).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu