În
vechiul Egipt, deși porcul era considerat un animal dezgustător, oamenii îl
jertfeau și îl mâncau, ritual în cinstea zeului Osiris (zeul vieții și al
morții), într-o anume zi din an. După multe milenii de la atestarea porcului ca
divinitate, romanii păstreaza multe elemente ale cultului: îl sacrifică
ritual la Ignatul porcilor (20 decembrie), i se imită glasul cu un
instrument special (numit surla), apare în folclorul și în jocurile de copii
(de-a poarca, purceaua), are o colindă Siva, probabil numele marelui zeu indian
Shiva (zeul suprem în șaivism). Cunoscută masca a colindătorilor, îmbrăcată și
jucată de un fecior (capra, țurca, cerbul, etc.), este înlocuită în colindul
Siva cu capul impodobit al porcului jertfit la Ignat. Obiceiul a fost atestat
în Europa numai la români și aromâni, iar în Asia la indieni. Semnificativ
este faptul ca urme extrem de vechi ale ritualului sunt păstrate de români la
cea mai însemnată sărbătoare tradițională, Anul Nou.
Ritualul tăierii porcului amintește de jertfele
aduse în antichitate zeităților care apăreau și dispăreau, se nășteau și mureau
în perioadele de înnoire a timpului calendaristic.Taierea porcilor avea loc
într-o anumită zi de Ignat și într-un anumit moment al zilei, de obicei în
zori sau dimineața. Credința ca porcul își visează moartea în noaptea de Ignat,
prinderea și înjunghierea animalului, efectuarea diferitelor semne rituale pe
corpul neînsuflețit, jumulirea părului pentru confecționarea bidinelelor, pârlirea
sau jupuirea pielii pentru opinci, tăierea corpului în bucăți etc., ofereau
suficiente momente pentru săvârșirea practicilor rituale menite să preîntâmpine
stingerea "seminței" porcilor, să asigure sănătatea gazdei în noul
an, să alunge spiritele rele, să prezică vremea pe o perioada mai îndelungată
de timp, să fertilizeze ogoarele pentru a obține roade bogate. De altfel,
funcția rituală a sacrificiului este bine evidențiată de informațiile
etnografice:
"La tăiere nu trebuie să stea nimeni primprejur
dintre cei care sunt miloși din fire, căci se crede că porcul moare cu mare
greutate, carnea unui astfel de porc nu va fi bună. Pe porc să nu-l vaite
nimeni" (Pamfile, 1914, p. 118) și altele.
Ignat este, se pare o divinitate solară care a
preluat numele și data de celebrare a Sf. Ignatie Teoforul din calendarul
ortodox, sinonim cu Ignatul porcilor. Sacrificiul sângeros al porcului și ritul
funerar de incinerare (pârlitul porcului) în ziua de Ignat (Ignis = foc) este o
practică preistorică care supraviețuiește în ținuturile românești
extracarpatice. Femeile care lucreaza în ziua de Ignat sunt torturate și
opărite cu apă clocotită (Rădulescu Codin, Mihalache, 1909, p. 93-95).
Ion Ghinoiu
Obiceiuri și tradiții tăierea porcului aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu