marți, 15 aprilie 2014

Lazărul (Lăzărelul) 2014


Una dintre cele mai frumoase tradiţii care se practică în Tulcea de Sâmbăta Floriilor este „Lăzărelul“. Dis de dimineaţă, un grup de fete, îmbrăcate în costume tradiţionale, colindă din casă în casă în localitatea Izvoarele povestind despre moartea lui Lazăr.
Legenda spune că Lazăr a plecat sâmbătă dimineaţa, cu o zi înainte de Florii, cu oile şi caprele, lăsând-o acasă pe mama sa să-i facă plăcinte. Cum nu mai avea ce să le dea de mâncare, a urcat în copaci pentru a culege muguri pentru oi, însă s-a grăbit, fiind cu gândul la plăcintele de acasă, şi astfel a căzut de la înălţime şi a murit pe loc, transformându-se în vegetaţie. În amintirea lui, în fiecare sâmbătă de Florii, fete îmbrăcate în costume tradiţionale viu colorate cântă şi joacă o horă unduitoare, în curtea gospodarilor.
Obiceiul se mai practică doar în sudul ţării, în Muntenia şi Dobrogea. Textul are variante în română, greacă şi bulgară. Lanţul de fete este aranjat în ordine descrescătoare, având în frunte pe cea mai înaltă, buianciu, care conduce jocul şi primeşte darurile de la gospodari: bani, făină, ouă. La sfârşit, colindătoarele se adună la buianciu acasă, împart darurile şi fac o masă mare.
Iată cum descria învăţătorul Nichita Bonjug, una din cele mai luminoase figuri din istoria învăţământului primar şi a culturii din judeţul Tulcea, obiceiul: „În dimineaţa Sâmbetei lui Lazăr, fetele între 11 – 15 ani, gătite cu hainele de mirese ale mamelor sau surorilor, împodobite cu hàndra (mărgele), fluria (salbe de aur) la gât, idechea (zale) şi flori la cap, încinse cu zunàri (cordon de metal) sau zuna (bete), se strâng toate acasă la cea mai mare dintre ele, pe care o numesc buiànciu şi care, spre deosebire de celelalte, mai poartă  o mandilis (basma) de la o logodnică.
Aici se înşiră după înălţime, umăr la umăr, pentru a-şi şti locul, începând de la buiànciu  şi mergând pană la cea mai mică. Apoi pleacă prin sat, din curte în curte, unde, în frunte cu buiànciu înşirate după înălţime, joacă ţinându-se de brâu şi încolăcând mereu coloana în faţa gazdei, cântă greceşte în cor Marlu Ianis sau turceşte Măr i Stanchi, ghiaur câzâm sau bulgăreşte Izlez Rado, Mări bulio Dimuviţo sau Imălai Mamo“.

Varianta grecească a Lăzărelului:
Marlù Iànis chi Enàchis chi planù chi planù Ianis,
Pu planèvum fa curàşo etis èmurfis.
Dèmburì na tin blanèpşi chiulu flé chiulu fléviti.
Chià pu tìn navlìţi pirnài tin galitin galìmirnái.
Adi mari Marùli na pàmi catu stucatu stueàlo.
Mar na màsumi luludia chi trandà chi trandàfila.
Mari na càmumi ştifànea eatisè eatisè murfis.
Ştéca ştéca mneà chi dio mari ea na ea na stulistò.
Mari na vàlu tu zunàrim chi tun ga chi tun gambuhàm.
Şi misònu δromu tin bài chi fi ro chi ti ròtişi.
Mari Maruli o enumierachis şi ti e şi ti ènişi.
Sapşilò vuno nivènu hambilò hambilòmumi.


















Un comentariu: