Peisaj de iarnă

Nichita Stănescu

O vreme de argint masiv
pe-alocuri înnegrit de vreme,
îintat cu sori, metalic tiv,
la orizont scrâșnește, geme

Copacii de argint, tăcând,
din crengile de-argint, oprite,
nemailovind, nemaisunând
nici ore-ovale nici clipite

par, cum îi întâlnești, așa,
explozii împietrite, surde,
care-au țâșnit spre cer cândva,
din arhebuze și din durde

Dar eu bat câmpul iernii, greu
cu pași de-argint îi sun argintul
O, fericit auzul meu!
Ecoul bate-n jur argintul

și-o clipă dacă m-aș opri
s-ar prăbuși, de-argint, o clipă.
Și peste câmp s-ar auzi
țintatul brâu de-argint cum țipă!