La 2 km de
localitatea Enisala, pe un deal
calcaros, care domină
zona lacurilor Razelm şi Babadag, se află ruinele fortăreţei medievale Yeni-Sale (Enisala, Enişala, Heraclee
sau Heraclia).
Istoria cetăţii şi a aşezării din
apropiere este ilustrată şi de denumirile pe care le-a avut: de la Vicus Novus
care se traduce Satul Nou, Novoe Selo pe care turcii l-au preluat în limba lor,
creînd Yeni-Sale din care a derivat denumirea actuală Enisala.
Cetatea este situată într-un
complex arheologic cu numeroase vestigii din epoca neolitică până în evul mediu şi care impresionează prin mărimea
şi soliditatea zidurilor, cetatea a atras atenţia cercetătorilor încă din
secolul al XIX-lea. Cercetările arheologice au fost începute în anul 1939 şi au
continuat cu mici întreruperi în
perioada anilor 1970-1998. Locuirii medievale îi corespund două niveluri de
locuire. Primul, anterior construirii fortificaţiei a fost datat pe baza materialului arheologic, la sfârşitul
secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea. Cel de al doilea nivel
este reprezentat de momentul ridicării zidurilor.
Cetatea a fost construită în scop
militar, defensiv şi de supraveghere a drumurilor de pe apă şi de pe uscat, în a
doua jumătate a secolului al XIV-lea de către o autoritate care viza zona de la
Gurile Dunării. Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic şi a
realităţilor istorice s-a emis ipoteza că singurii interesaţi de ridicarea unei
cetăţi situată în cadrul sistemului de fortificaţii din nordul Dobrogei,
orientată spre mare pentru controlarea traficului naval, erau negustorii
genovezi, care dispuneau de mari sume de bani câştigate din comerţ şi care erau
deţinătorii monopolului navigaţiei pe Marea Neagră.
Cetatea Yeni-Sale, are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozităţile masivului de „calcar
jurasic” pe care este aşezată.
Zidurile de incintă, turnurile şi
bastioanele cetăţii sunt parţial conservate, se păstrează în cea mai mare parte
o înălţime de 5-10 m şi au permis iniţierea în 1991 a unor lucrări de
restaurare. Atrage atenţia, ca element arhitectonic deosebit, bastionul porţii
principale, cu arcadă dublă, de origine orientală, întâlnită frecvent în evul
mediu şi utilizată de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula
Balcanică, dar şi în ţările române la Cetatea Neamţului, biserica Sf. Nicolae
Domnesc de la Curtea de Argeş şi la bisericile moldoveneşti ctitorite de Ştefan
cel Mare.
În urma studierii portulanelor
din secolele XIII-XIV, localitatea care apare sub numele de Bambola, Pampulo a
fost identificată cu cetatea Enisala. Aceasta a fost pentru prima dată
menţionată cu numele de Yeni-Sale, în secolul al XV-lea, în cronica lui
SüKrüllah.
Fortificaţia de la Enisala a făcut
parte din lanţul de colonii genoveze care îngloba oraşele de la Gurile Dunării.
Între 1397-1418 cetatea de la
Enisala a făcut parte din sistemul defensiv al Ţării Româneşti, în timpul
domniei lui Mircea cel Bătrân. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419-1420,
aici a fost instalată o garnizoană militară otomană.
Ulterior, datorită înaintării
stăpânirii turceşti dincolo de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă şi Chilia
(1484), şi ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de
Marea Neagră, cetatea a fost abandonată în secolul al XVI-lea, pentru că nu mai
corespundea intereselor strategice şi economiei turceşti (otomane).
Materialele descoperite în
urma cercetărilor arheologice şi mai ales monedele bizantine, genoveze,
tătărăşti, moldovene, muntene sau turceşti atestă rolul militar, politic,
administrativ şi economic pe care l-a îndeplinit cetatea.
Marcată de evenimentele trecutului,
aflată în bătaia vânturilor, cetatea de la Enisala este azi un punct turistic
deosebit în centrul Dobrogei.
