Pentru Ortodoxie
sărbătoarea Sfintelor Paşti este o icoană de lumină a bucuriei veşnice din
Împărăţia cerurilor. Însă această bucurie are izvorul în Iisus Hristos Cel
răstignit şi înviat, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii. Iată cum
descrie Sfântul Ioan Gură de Aur această biruinţă a lui Hristos Cel răstignit
şi înviat:
„Deşi Stăpânul nostru a învins, deşi El a înfipt trofeul,
totuşi veselia, bucuria este comună, este şi a noastră. Căci pentru mântuirea
noastră s-au făcut toate. Prin acelea prin care diavolul ne-a biruit, prin
acelea l-a biruit Hristos pe diavol. (…) Prin pom l-a biruit diavolul pe Adam;
prin Cruce l-a biruit Hristos pe diavol. Lemnul acela, cel dintâi, a trimis în
iad, iar lemnul acesta, al Crucii, a chemat din iad pe cei plecaţi acolo.
Lemnul acela, cel dintâi, l-a ascuns pe Adam cel gol, ca pe un rob, iar lemnul acesta,
al Crucii, L-a arătat tuturor gol pe Biruitor, pironit în vârful Crucii. Şi
iarăşi, moarte într-o parte, şi moarte în alta: una a osândit pe cei de după Adam,
iar cealaltă a înviat cu adevărat pe cei ce muriseră înainte de moartea lui
Hristos. «Cine va grăi puterile Domnului şi cine va face auzite toate laudele
Lui?». Din muritori am ajuns nemuritori. Am fost doborâţi şi am înviat. Am fost
biruiţi şi am ajuns biruitori. Acestea-s faptele cele mari ale Crucii!
Acestea-s dovezile cele mari ale Învierii!
Astăzi îngerii
saltă şi toate puterile cereşti se veselesc şi cântă împreună pentru mântuirea
întregului neam omenesc. (…) Astăzi a eliberat Domnul din tirania diavolului
firea omenească şi a întors-o la nobleţea ei de mai înainte. (…) Astăzi,
pretutindeni, peste toată lumea, bucurie şi veselie duhovnicească. Astăzi
poporul îngeresc şi corul puterilor celor de sus se veselesc de mântuirea oamenilor”1.
1. Sfântul Ioan
Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 2006, pp. 150-151.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu