duminică, 16 aprilie 2017

Hristos a înviat 2017!


Pentru Ortodoxie sărbătoarea Sfintelor Paşti este o icoană de lumină a bucuriei veşnice din Împărăţia cerurilor. Însă această bucurie are izvorul în Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii. Iată cum descrie Sfântul Ioan Gură de Aur această biruinţă a lui Hristos Cel răstignit şi înviat:
„Deşi Stăpânul nostru a învins, deşi El a înfipt trofeul, totuşi veselia, bucuria este comună, este şi a noastră. Căci pentru mântuirea noastră s-au făcut toate. Prin acelea prin care diavolul ne-a biruit, prin acelea l-a biruit Hristos pe diavol. (…) Prin pom l-a biruit diavolul pe Adam; prin Cruce l-a biruit Hristos pe diavol. Lemnul acela, cel dintâi, a trimis în iad, iar lemnul acesta, al Crucii, a chemat din iad pe cei plecaţi acolo. Lemnul acela, cel dintâi, l-a ascuns pe Adam cel gol, ca pe un rob, iar lemnul acesta, al Crucii, L-a arătat tuturor gol pe Biruitor, pironit în vârful Crucii. Şi iarăşi, moarte într-o parte, şi moarte în alta: una a osândit pe cei de după Adam, iar cealaltă a înviat cu adevărat pe cei ce muriseră înainte de moartea lui Hristos. «Cine va grăi puterile Domnului şi cine va face auzite toate laudele Lui?». Din muritori am ajuns nemuritori. Am fost doborâţi şi am înviat. Am fost biruiţi şi am ajuns biruitori. Acestea-s faptele cele mari ale Crucii! Acestea-s dovezile cele mari ale Învierii!
Astăzi îngerii saltă şi toate puterile cereşti se veselesc şi cântă împreună pentru mântuirea întregului neam omenesc. (…) Astăzi a eliberat Domnul din tirania diavolului firea omenească şi a întors-o la nobleţea ei de mai înainte. (…) Astăzi, pretutindeni, peste toată lumea, bucurie şi veselie duhovnicească. Astăzi poporul îngeresc şi corul puterilor celor de sus se veselesc de mântuirea oamenilor”1

1. Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, pp. 150-151.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu