Prima atestare documentară a rromilor datează
din anul 1385, când domnitorul Ţării Româneşti, Dan I, dăruieşte Mănăstirii
Tismana posesiunile care aparţinuseră mai întâi mănăstirii Vodiţa, între aceste
bunuri mobile şi imobile se aflau şi 40 de
sălaşe de „atigani”.
Rromii au primit numele de „athinganoi”,
denumire atribuită iniţial unei secte eretice prezente în Imperiul Bizantin în
secolul al XI-lea, care însemnă ,,de neatins” (nu se recomanda contactul cu
ei). Este posibil ca prin modul lor de vieţuire aparte şi prin neamestecul cu
alte comunităţi, rromii să se fi asemănat cu adepţii acelei secte religioase
şi, ca urmare, să fi primit aceeaşi denumire din partea populaţiei bizantine.
Termenul ,,rrom”
provine din cuvântul pankrit ,,dom”, care înseamnă „om”. Rromii folosesc
cuvântul „rrom” pentru confirmarea etniei, unii preferă să fie numiţi ,,ţigani”
de către majoritari. În cultura tradiţională a rromilor, noţiunea de „neam” nu
se referă la înrudirea de sânge, ci la gruparea rromilor după următoarele
elemente comune: meseria tradiţională, structurile de organizare socială,
obiceiurile de familie şi sărbătorile calendaristice.
Comunitatea de rromi reuneşte diverse
neamuri, fiecare având specificul său: corturari (li se mai spune şi cioromani)
în cartierele Alexandru cel Bun, Jupiter, Orizontului, Viitorului din Tulcea;
cu o majoritate evidentă sunt vătraşii (rromi de vatră), răspândiţi în Tulcea,
Măcin, Topolog, rudarii - răspândiţi în mai toată comunitatea (Tulcea,
Niculiţel, Ciucurova) şi ţiganii romanizaţi (Nalbant, Greci, Baia). O categorie
aparte o constituie romii xoraxaj, această categorie fiind reprezentată de
romii turci, a căror religie musulmană îi deosebeşte de ceilalţi prin tradiţie
şi obiceiuri. Aceştia pot fi întâlniţi în Babadag, Tulcea, Casimcea şi
Isaccea.
